Zeci de conspirații referitoare la COVID-19, dar mai ales la vaccinurile împotriva acestei boli, au apărut pe internet de la declanșarea pandemiei de coronavirus.
Printre ele se numără ideea potrivit căreia vaccinurile ar conține metale grele, motiv pentru care un magnet s-ar putea lipi de locul injecției. Alta conspirație se referă la testele PCR și cele antigen, adepții acestor teorii susținând că testele ar fi periculoase.
În timp ce apariția noului virus i-a determinat pe mulți să respecte recomandările autorităților cu privire la respectarea măsurilor de distanțare socială și de protejare împotriva infectării, pe alții i-a dus în zona conspirațiilor, în care fundamentul este bazat fie pe faptul că virusul nu există sau nu este mai periculos decât o gripă, fie că ar fi fost lansat din laboratoare cu scopul de a reduce populația, informează HotNews.
Conspiraționiștii au organizat inclusiv proteste împotriva măsurilor restrictive luate de autorități cu scopul de a limita răspândirea virusului. Astfel de proteste au avut loc și în România.
Odată cu apariția vaccinurilor împotriva COVID-19, în mediul online s-au răspândit numeroase informații false, potrivit cărora vaccinul ar conține cipuri pentru monitorizarea și controlul populației.
Specialiști în medicină, atât din România, cât și specialiști recunoscuți pe plan mondial, au demontat astfel de teorii, dar cu toate acestea, promovarea lor în mediul virtual a dus la apariția neîncrederii în rândul populației și la o frică a oamenilor față de vaccinuri.
Voci ale unor persoane cunoscute, precum cea a Oliviei Steer, au alimentat, de asemenea, neîncrederea oamenilor în vaccinuri.
Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford, a vorbit pentru HotNews despre unele dintre aceste mituri.
Pe rețelele sociale au apărut tot felul de clipuri în care diferiți oameni s-au filmat în timp ce își puneau un magnet pe piele, în locul unde s-au vaccinat, pentru a demonstra că vaccinurile conțin metale grele sau microcipuri.
Mai întâi trebuie spus că niciunul dintre vaccinurile anti-COVID-19 aprobate în UE nu conține metale sau metale grele, precum mercurul sau aluminiul. În acest sens, pot fi consultate prospectele vaccinurilor și lista componentelor (Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca).
Clipurile au intrat rapid în categoria de fake news, iar rețelele sociale avertizează oamenii de acest lucru, înainte de a-i lăsa să vadă imaginile.
Specialistul român spune că astfel de „experimente” îi aduc aminte de perioada în care se afla în clasele primare și el și colegii săi se distrau astfel.
„Era o sursă de amuzament pentru noi și iată că acum constituie un pseudo-argument pentru aceste teorii ale conspirației. Singurul motiv pentru care lingurița, moneda sau magnetul se lipește de piele sau este «magnetică» față de organismul nostru, este pentru că un anumit strat de sebum sau de transpirație creează acel vid între corpul nostru, piele, și obiectul metalic respectiv. Dacă persoanele respective s-ar spăla cu săpun în zona respectivă și s-ar șterge ulterior foarte bine, pentru a nu exista umezeala, moneda și lingurița cu siguranță nu s-ar mai lipi”, spune Ștefan Dascălu.
Dascălu atrage atenția asupra faptului că aceste experimente care pseudo-demonstrează faptul că vaccinurile sunt magnetice sau alte lucruri pe care le născocesc oamenii, denotă mai degrabă un nivel precar al educației, decât o demonstrație a acestor teorii ale conspirației.
O altă teorie a conspirației propagată pe internet este una referitoare la testele RT-PCR și testele rapide antigen pentru depistarea infecției cu virusu SARS-CoV-2.
Potrivit unor articole și clipuri promovate în online, aestea ar putea „provoca infertilitate, cancer, leucemie sau modificări genetice”.
Autorii acestora spun că tampoanele de exudat nazofaringian sunt „contaminate cu agenți cancerigeni și anume cu oxid de etilenă”.
Oxidul de etilenă este, într-adevăr, utilizat pentru dezinfectarea echipamentelor medicale, inclusiv a testelor pentru depistarea COVID-19, iar Ștefan Dascălu confirmă faptul că este foarte toxic.
Cu toate astea, spune el, echipamentul care este sterilizat cu oxid de etilenă este lăsat câteva zile, până când nivelele de oxid de etilenă scad.
„Deci nu se mai pune problema de toxicitate în momentul respectiv. Echipamentele sterilizate cu oxid de etilenă sunt absolut sigure, le este verificată calitatea și se efectuează inspecții de control al calității pentru a ne asigura că totul este în regulă.
Nici nu se pune problema că echipamentele medicale, acele bețișoare cu care se ia proba pentru testul PCR, proba de salivă, ar fi toxice. Este absolut o aberație să spunem că acele urme reziduale de oxid de etilenă sunt la un nivel periculos pentru om”, spune specialistul.
El completează informația și adaugă că acele nivele sunt absolut normale și nu constituie un pericol pentru sănătatea oamenilor și în niciun caz pentru sănătatea pacienților.